SINDRONUL DE ALIENARE PARENTALA

SINDRONUL DE ALIENARE PARENTALA – Un concept nou, dar atat de vechi si de stiut de fiecare dintre acei adulti de astazi, dar copii de ieri care au trecut in copilaria lor printr-o separare, despartire, infidelitate sau divort a parintilor lor.
Adesea noi uitam pentru ca in ciuda faptului ca am spus ca este o poveste de viata veche si bine stiuta sau mai curand bine simtita si resimtita de unii dintre noi ca si copii, adolescenti etc, avem tendinta de a ne cosmeticiza propria istorie de viata pentru a pastra “icoana” parintilor nostri, colivia unui “crampei de fericire” numit “copilaria perfecta”, acel sentiment de incredere, siguranta, integritate, unitate de care cu totii avem nevoie de a iesi invingatori in lupta cu viata. Si totusi…daca intram in acel colt de umbra, daca alegem sa re”vedem” cu ochii mintii scene, intamplari din anumite zone ale copilariei, putem descoperi durere, tensiune, presiune, compromis…senzatii, impresii, sentimente pe care ca si copii, nu le-am inteles, nu ni le-am putut explica sau asimila pentru ca am fost “insarcinati” cu alte sarcini: prieteni, confesori, refugiu, antidot al singuratatii pentru o mama tradata sau parasita de un tata, pentru un tata abandonat de “femeia vietii lui” si poate chiar pentru un bunic sau/si o bunica ce avea puternicul sentiment ca odraslele lor i-a abandonat “dandu-le de lucru” fara sa le ceara acordul (adica sa ii creasca pe unii dintre noi care au fost copii odinioara).
Reamintiti-va primul semn de intrebare, prima minciuna, primul cap plecat…acea dilema : ALEGEREA – “De partea cui esti?”
Divorturile de astazi sunt ale copiilor de ieri, iar multi dintre acestia au uitat din orgoliu ranit, din “foame afectiva”, din nevoia de control si siguranta sau “agonizanta” teama de singuratate sa isi protejeze proprii copii de ALEGERE.
Copilul devine camp de bataie, bun personal, instrument de santaj, punct vulnerabil, tinta disputabila!
Infidelitatea, abandonul, separarea, divortul ne fac sa uitam de copilul din noi si de copilul de langa noi si din victime riscam sa devenim calai.
Cum, v-ati putea intreba. Simplu! Se poate intampla atunci cand permitem problemelor din sfera cuplului sau conflictelor barbat-femeie, fie ca suntem o ea sau un el, in triunghiul relational mama-copil-tata! In acele momente puteti uita ca VOI sunteti FAMILIA copilului VOSTRU si NU copilul FAMILIA voastra!