Tratamentul psihologic al dependentei de jocuri de noroc este de data relativ recenta si exista putine studii care sa demonstreze eficacitatea acestuia (Blaszczynski, 2010; Korn Shaffer, 2004; Raylu Oei, 2010; Suurvali et al., 2009; Toneatto Millar, 2004).
Tehnicile de interventie psihologica pentru jocul patologic de sansa se refera in mod direct la reducerea comportamentelor de risc in timpul jocului si indirect, la cresterea calitatii vietii, pe masura rezolvarii problemelor care au dus la instalarea dependentei (Walker et al., 2006).
Problemele cu care se confrunta specialistii atunci cand incep tratamentul cu jucatorii dependenti, se refera in principal la faptul ca acestia neaga ca ar avea o problema de dependenta, nu sunt informati de faptul ca exista profesionisti calificati in acest domeniu, se tem de faptul ca ar putea fi stigmatizati, de multe ori nu vor sa renunte la joc, partenerul nu doreste sa se implice in terapie si familia nu este suportiva.
Gradul de dificultate sau rezistenta persoanelor dependente de a se angaja in tratament este direct proportional cu:
a) varsta: cu cat patologia este de mai lunga durata, cu atat este mai dificil de vindecat;
b) sexul: la barbati e mai dificil de tratat decat la femei;
c) istoricul familiei: cu cat mai multe generatii de jucatori patologici, cu atat mai greu de tratat;
d) numarul de incercari esuate de a inceta jocul: cu cat mai multe incercari, cu atat sansa de reusita este mai scazuta;
e) coexistenta altor dependente precum alcool, droguri, depresie, fac tratamentul mai dificil;
f) comiterea de acte frauduloase si personalitatea sociopata au un pronostic mai prost;
g) lipsa sistemului de sprijin social: cu cat mai putin sprijin din partea prietenilor si familiei, cu atat mai dificil de recuperat;
h) lipsa planurilor de viitor: cu cat mai putine, cu atat mai rau.
Intr-un studiu de specialitate efectuat de Suurvali et al. (2009) au fost evidentiate urmatoarele obstacole care impiedica solicitarea de ajutor psihologic de catre jucatorii dependenti:
a) intentia expresa a jucatorilor de a se ocupa singuri de aceasta problema;
b) teama de a se expune si de a fi stigmatizati;
c) lipsa cunostintelor privind aceasta dependenta sau minimalizarea problemei;
d) ingrijorari privind continutul si calitatea tratamentului;
e) lipsa informatiilor privind disponibilitatea modalitatilor de tratament;
f) alte probleme de natura practica legate de desfasurarea tratamentului.
De-a lungul istoriei, au existat perioade in care jucatorii erau stigmatizati, considerandu-se ca persoanele decente si cu bun simt nu sunt preocupate sub nici o forma de o astfel de activitate, fapt ce a determinat, de multe ori, organizarea unor partide de joc in mediu privat (National Gambling Impact Study Commission, 1999).
In prezent, exista un consens in randul specialistilor referitor la faptul ca activitatea de jocuri de noroc in sine trebuie destigmatizata, aceasta reprezentand in esenta o modalitate placuta de petrecere a timpului liber ce isi are locul alaturi de vizionarea unui film, a unui spectacol sau a unui meci de fotbal sau luarea cinei la un restaurant alaturi de prieteni sau familie.
Este bine cunoscut faptul ca intr-un anumit moment al vietii, majoritatea persoanelor au participat la jocuri de noroc; numarul jucatorilor de noroc este in continua crestere si singurul dezavantaj vizibil al acestei activitati se refera la cheltuirea banilor.
Stigmatizarea prin etichetarea dependentelor drept boli psihice poate aduce pe de o parte mila si compasiunea celor din jur, absolvirea de orice raspundere, iar pe de alta parte ideea de incurabilitate si distantarea celorlalti, in timp ce normalizarea acestei activitati va creste motivatia persoanelor dependente de a se angaja in schimbarea comportamentului (Mawer, 2010).
Este necesar ca jucatorii sa fie informati ca jocul de sansa patologic reprezinta o tulburare comportamentala si pentru a ajunge la un rezultat favorabil, sunt necesare in primul rand schimbarile in atitudinea si in comportamentul jucatorilor, iar aceste schimbari solicita eforturi sustinute din partea lor (McCown Keiser, 2003).
Putinii jucatori dependenti care ajung la psiholog sunt impinsi sau aproape obligati de catre membrii familiei lor – parinti, sotie, frate, atunci cand iese la iveala dimensiunea pierderilor financiare suferite, insotite de multe ori chiar de pierderea locului de munca.
De asemenea, persoanele dependente de jocuri de noroc solicita ajutor psihologic intr-o faza tarzie a dependentei lor, ceea ce ingreuneaza procesul psihoterapeutic si ii prelungeste durata, stiut fiind ca o tulburare psihologica este cu atat mai greu de tratat cu cat a debutat de mai multa vreme.