POMUL CIBERNETICII

„POMUL CIBERNETICII” ÅžI TESTUL PROIECTIV AL ARBORELUI – INTERPRETARE GLOBALÄ‚

Dr.Nicolae Popescu, Psih.CENEA MARIANA

Testul proiectiv al arborelui a fost un bun instrument de lucru psihologic pentru specialiștii care i-au stăpânit interpretarea și au crezut în capacitatea individului de a-și proiecta inconștient, prin desen, trăirile și, de ce nu, energiile interioare. Căci un desen efectuat cu linii fine, slab conturate, punctate chiar, indică fragilitate psihică, Eu slab, capacitatea scăzută a individului de a face față evenimentelor psihotraumatizante ale vieții. în ultimii ani, ca urmare a postării pe Internet a manualului, testul a pierdut calitățile psihodiagnostice întrucât, subiecții, puși în temă cu obiectivele testului, nu mai execută desenul așa cum simt, ci așa cum ar trebui să fie copacul perfect. într-o societate haotică, în care CV-urile cât mai „umflate” de diplome obținute printr-un simplu „clic” sau numirile politice reprezintă condiția de bază în ocuparea unei funcții, nimeni nu mai este ineresat de o (auto)cunoaștere obiectivă, ca bază pentru o carieră de succes.
Din multitudinea testelor proiective se pare că testul arborelui s-a dovedit a avea cea mai mare aplicabilitate în timp și-n spațiu. Deși publicat în 1949, există dovezi ale aplicabilității testului încă din 1928. Spre deosebire de testul persoanei în care subiectul proiectează doar schema corporală/imaginea de sine dorită/așteptată, în testul arborelui subiectul proiectează nu numai imaginea de sine ci și nevoile personale, afective, sociale, de relaționare. Mai mult, proiectează traseul evoluției sale ca personalitate unică, de la naștere și până în prezent. Căci rădăcina reprezintă „bagajul” energetic cu care pornim la drum, reprezintă „rădăcinile caracteriale”, reprezintă legătura individului cu trecutul, cu originea lui, reprezintă „cutia neagră”, tot ceea ce inconștientul nostru a înmagazinat de la naștere, reprezintă viața instinctuală. Tulpina este personalitatea în sine, traseul pe care-l parcurge omul până la intrarea lui în viața socială. Coroana reprezintă viața/disponibilitatea relațională și socială a individului. în concepția lui Koch, autorul testului ca metodă de lucru, copacul este oglinda. Am putea completa că este oglinda în care individul își realizaează proiecția în toată completitudinea și complexitatea personalității sale, ca univers bio-psiho-socio-cultural.
Probabil așa a gândit și Odobleja care, în 1951, după multe studii dedicate ciberneticii, a publicat pentru prima dată „Pomul ciberneticii” încercând astfel să demonstreze integrarea generală a tuturor științelor într-o metodologie nouă numită cibernetica generală integrală. La baza acestei metodologii stă, desigur, psihologia și logica consonantistă. De aceea, „Pomul ciberneticii” mai este numit de unii adepți ai lui Odobleja „Pomul consonanticii”.
Nu există documente care să ateste că Odobleja s-ar fi inspirat din testul lui Koch atunci când, din multitudinea ființelor vii considerate de el ca sisteme ce funcționează după aceleași legi ale universului, a ales copacul. Pe rădăcinile și ramurile lui, a așezat legile și structurile universale, comune științelor cosmologice și noologice, legi cu aplicabilitate generală „…a ghidărilor simple și complexe la animal și om, la ființe și mașini, la indivizi și societate, la organism și minte”.
Cu speranța că nu supărăm persoanele care l-au cunoscut personal, încercăm să facem o analiză psihologică globală a desenului lui Odobleja, intenționând astfel, să mai elucidăm din misterul personalității acestui mare cercetător. Este cunoscut faptul că, deși a făcut descoperiri care au revoluționat științele universului, medicul militar Åžtefan Odobleja nu s-a bucurat de atenția bine-meritată a generației sale de intelectuali, nu a fost valorizat pe măsura așteptărilor proprii. Putem spune că, abia în secolul XXI, prin înființarea unor instituții care-i poartă numele și prin organizarea unor simpozioane și sesiuni de comunicări științifice care să reamintească semenilor de cercetările sale, de faptul că el este cu adevărat părintele psihologiei consonantiste, Odobleja își culege, post mortem, roadele muncii.
Vom face abstracție de însemnările sale efectuate pe rădăcini și ramuri și vom examina efectiv, la modul general, global, doar desenul.
Copacul lui Odobleja are toate elementele constitutive: rădăcină, tulpină, coroană, toate desenate uniliniar, dintr-o linie continuă, fluentă, fină, indicând o asumare a stadiilor psihice parcurse, dar și sensibilitate, senzitivitate, un om pretențios, hotărât în opiniile sale însă rigid, nerăbdător, nestăpânit, cu un caracter regresiv (marcat de trecutul său).
Absența liniei solului indică lipsa demarcației dintre inconștient și conștient, un om călăuzit după impulsuri. Faptul că baza trunchiului seamănă în structura sa cu rădăcina, întărește rigiditatea, existența unui om „greu de urnit”. Orientarea în sus a copacului (ramificații multiple, fine, depășind spațiul grafic al foii) indică intelectualitate, preocuparea pentru studiu, pentru spiritualitate, dar și nevoie agresivă de afirmare și recunoaștere socială („nebunia grandorii”). Probabil că nesatisfacerea acestei nevoi, resimțite acut de cercetător, l-a condus, în cele din urmă, la adoptarea poziției de rezervă, inhibiție, la introversie, descurajare, resemnare, deprimare, renunțare – aspecte relevate de poziția coroanei, de ramurile orientate cu predominanță către stânga foii, unde, după cum se observă, câteva chiar sunt poziționate mai jos, pe trunchi, dând aproape impresia că cercetătorul le-a adăugat după ce a finalizat desenul, ca și când și-ar fi adus aminte că a uitat să adauge câteva ramuri ale ciberneticii (fizicizarea psihologiei, mașinizarea gândirii, fizicizarea fiziologiei, bionica). Ramurile fine sunt desenate în sus ca niște limbi de foc indicând o fire impulsivă, pasionată, dar și ușor egocentrică. Aceste caracteristici sunt relevate și de faptul că trunchiul copacului este deschis către rădăcini și ramuri ca și când cercetătorul nu era mulțumit cu sine, nu avea o identitate de sine clară, nu știa exact cine este și unde vrea să ajungă cu aspirațiile sale înalte (motivație inconstantă).
Este interesant felul în care trunchiul se bifurcă în momentul constituirii coroanei, împărțind-o efectiv în două indicând astfel o discrepanță între nevoile sale și cele impuse, un eveniment mai mult sau mai puțin psihotraumatizant care a produs o schimbare majoră în viața sa, la începuturile carierei care, probabil, i-a marcat nu numai existența, ci și evoluția vieții profesionale. Fatul că tulpina este mai mică decât coroana (HT