„POMUL CIBERNETICII” ŞI TESTUL PROIECTIV AL ARBORELUI – INTERPRETARE GLOBALĂ
Dr Popescu Nicolae, Psih Cenea Mariana
Testul proiectiv al arborelui a fost un bun instrument de lucru psihologic pentru specialiştii care i-au stăpânit interpretarea şi au crezut în capacitatea individului de a-şi proiecta inconştient, prin desen, trăirile şi, de ce nu, energiile interioare. Căci un desen efectuat cu linii fine, slab conturate, punctate chiar, indică fragilitate psihică, Eu slab, capacitatea scăzută a individului de a face faţă evenimentelor psihotraumatizante ale vieţii. În ultimii ani, ca urmare a postării pe Internet a manualului, testul a pierdut calităţile psihodiagnostice întrucât, subiecţii, puşi în temă cu obiectivele testului, nu mai execută desenul aşa cum simt, ci aşa cum ar trebui să fie copacul perfect. Într-o societate haotică, în care CV-urile cât mai „umflate” de diplome obţinute printr-un simplu „clic” sau numirile politice reprezintă condiţia de bază în ocuparea unei funcţii, nimeni nu mai este ineresat de o (auto)cunoaştere obiectivă, ca bază pentru o carieră de succes.
Din multitudinea testelor proiective se pare că testul arborelui s-a dovedit a avea cea mai mare aplicabilitate în timp şi-n spaţiu. Deşi publicat în 1949, există dovezi ale aplicabilităţii testului încă din 1928. Spre deosebire de testul persoanei în care subiectul proiectează doar schema corporală/imaginea de sine dorită/aşteptată, în testul arborelui subiectul proiectează nu numai imaginea de sine ci şi nevoile personale, afective, sociale, de relaţionare. Mai mult, proiectează traseul evoluţiei sale ca personalitate unică, de la naştere şi până în prezent. Căci rădăcina reprezintă „bagajul” energetic cu care pornim la drum, reprezintă „rădăcinile caracteriale”, reprezintă legătura individului cu trecutul, cu originea lui, reprezintă „cutia neagră”, tot ceea ce inconştientul nostru a înmagazinat de la naştere, reprezintă viaţa instinctuală. Tulpina este personalitatea în sine, traseul pe care-l parcurge omul până la intrarea lui în viaţa socială. Coroana reprezintă viaţa/disponibilitatea relaţională şi socială a individului. În concepţia lui Koch, autorul testului ca metodă de lucru, copacul este oglinda. Am putea completa că este oglinda în care individul îşi realizaează proiecţia în toată completitudinea şi complexitatea personalităţii sale, ca univers bio-psiho-socio-cultural.
Probabil aşa a gândit şi Odobleja care, în 1951, după multe studii dedicate ciberneticii, a publicat pentru prima dată „Pomul ciberneticii” încercând astfel să demonstreze integrarea generală a tuturor ştiinţelor într-o metodologie nouă numită cibernetica generală integrală. La baza acestei metodologii stă, desigur, psihologia şi logica consonantistă. De aceea, „Pomul ciberneticii” mai este numit de unii adepţi ai lui Odobleja „Pomul consonanticii”.
Nu există documente care să ateste că Odobleja s-ar fi inspirat din testul lui Koch atunci când, din multitudinea fiinţelor vii considerate de el ca sisteme ce funcţionează după aceleaşi legi ale universului, a ales copacul. Pe rădăcinile şi ramurile lui, a aşezat legile şi structurile universale, comune ştiinţelor cosmologice şi noologice, legi cu aplicabilitate generală „…a ghidărilor simple şi complexe la animal şi om, la fiinţe şi maşini, la indivizi şi societate, la organism şi minte”.
Cu speranţa că nu supărăm persoanele care l-au cunoscut personal, încercăm să facem o analiză psihologică globală a desenului lui Odobleja, intenţionând astfel, să mai elucidăm din misterul personalităţii acestui mare cercetător. Este cunoscut faptul că, deşi a făcut descoperiri care au revoluţionat ştiinţele universului, medicul militar Ştefan Odobleja nu s-a bucurat de atenţia bine-meritată a generaţiei sale de intelectuali, nu a fost valorizat pe măsura aşteptărilor proprii. Putem spune că, abia în secolul XXI, prin înfiinţarea unor instituţii care-i poartă numele şi prin organizarea unor simpozioane şi sesiuni de comunicări ştiinţifice care să reamintească semenilor de cercetările sale, de faptul că el este cu adevărat părintele psihologiei consonantiste, Odobleja îşi culege, post mortem, roadele muncii.
Vom face abstracţie de însemnările sale efectuate pe rădăcini şi ramuri şi vom examina efectiv, la modul general, global, doar desenul.
Copacul lui Odobleja are toate elementele constitutive: rădăcină, tulpină, coroană, toate desenate uniliniar, dintr-o linie continuă, fluentă, fină, indicând o asumare a stadiilor psihice parcurse, dar şi sensibilitate, senzitivitate, un om pretenţios, hotărât în opiniile sale însă rigid, nerăbdător, nestăpânit, cu un caracter regresiv (marcat de trecutul său).
Absenţa liniei solului indică lipsa demarcaţiei dintre inconştient şi conştient, un om călăuzit după impulsuri. Faptul că baza trunchiului seamănă în structura sa cu rădăcina, întăreşte rigiditatea, existenţa unui om „greu de urnit”. Orientarea în sus a copacului (ramificaţii multiple, fine, depăşind spaţiul grafic al foii) indică intelectualitate, preocuparea pentru studiu, pentru spiritualitate, dar şi nevoie agresivă de afirmare şi recunoaştere socială („nebunia grandorii”). Probabil că nesatisfacerea acestei nevoi, resimţite acut de cercetător, l-a condus, în cele din urmă, la adoptarea poziţiei de rezervă, inhibiţie, la introversie, descurajare, resemnare, deprimare, renunţare – aspecte relevate de poziţia coroanei, de ramurile orientate cu predominanţă către stânga foii, unde, după cum se observă, câteva chiar sunt poziţionate mai jos, pe trunchi, dând aproape impresia că cercetătorul le-a adăugat după ce a finalizat desenul, ca şi când şi-ar fi adus aminte că a uitat să adauge câteva ramuri ale ciberneticii (fizicizarea psihologiei, maşinizarea gândirii, fizicizarea fiziologiei, bionica). Ramurile fine sunt desenate în sus ca nişte limbi de foc indicând o fire impulsivă, pasionată, dar şi uşor egocentrică. Aceste caracteristici sunt relevate şi de faptul că trunchiul copacului este deschis către rădăcini şi ramuri ca şi când cercetătorul nu era mulţumit cu sine, nu avea o identitate de sine clară, nu ştia exact cine este şi unde vrea să ajungă cu aspiraţiile sale înalte (motivaţie inconstantă).
Este interesant felul în care trunchiul se bifurcă în momentul constituirii coroanei, împărţind-o efectiv în două indicând astfel o discrepanţă între nevoile sale şi cele impuse, un eveniment mai mult sau mai puţin psihotraumatizant care a produs o schimbare majoră în viaţa sa, la începuturile carierei care, probabil, i-a marcat nu numai existenţa, ci şi evoluţia vieţii profesionale. Fatul că tulpina este mai mică decât coroana (HT