Plânsul unui sugar are cu totul alte semnificații decât plânsul unui copil mai mare. Aceasta este principala formă de comunicare a copilului și poate avea multiple semnificații. Dacă cel mic plânge doar într-o anumită parte a zilei-dimineata, prânz sau seara- este foarte posibil ca acesta să aibă colici, însă dacă acesta plânge și se agită în orice moment al zilei, putem considera că așa este el ca și bebeluș. Plânsul agitat și care nu poate fi oprit de nici o acțiune a părinților este normal doar până la vârsta de 3 luni. Se accentuează pe parcursul primelor 6 săptămâni apoi scade treptat. Perioada de la naștere până la vârsta de 3 luni este o perioadă de adaptare a sistemului nervos și digestiv al copilului, imatur pentru noile condiții de viață. Aceasta adaptare poate fi mai ușoară sau mai dificilă pentru copil.
Părinții pot observa care este cauza plânsului la copil, recunoscând anumite tipare și încercând să facă diferite lucruri. în cazul in care copilul plânge la mai puțin de două ore după ce a mâncat, este posibil să îi fie foame. Copiii mici pot avea nevoie în mod special de senzația fizică de a fi ținuți în brațe și legănați. De asemenea, unii copii pot plânge imediat după masă și nu pentru că nu s-au săturat, ci pentru că au arsuri retrosternale. în această situație copilul ar trebui să fie ajutat să eructeze. Este necesară observarea copilului, pentru a vedea dacă suferă de reflex gastro-esofagian. Adesea, plânsul unui copil, poate semnala o stare de indispoziție, care alături de semnale fizice poate determina o stare de rău. Copilul poate plânge și ca semn al oboselii. în situația în care încerci să îi distragi atenția, jucându-te în continuare cu el nu vei reuși decât să înrăutățești lucrurile. De asemenea copilul poate să plângă și dacă nu a fost schimbat la timp.
Copilul încetează să mai plângă după ce este luat în brațe, datorită mișcării și distragerii atenției, dar și a presiunii calde aplicate asupra abdomenului său.
Unii părinți lasă un copil să plângă o noapte sau două, iar atunci când copilul nu mai plânge, consideră că problema s-a rezolvat. De fapt, problema copilului de a se simți în siguranță nu s-a rezolvat deloc. El a acceptat că această nevoie nu a fost îndeplinită, lucru ce mai târziu poate duce la un sentiment de lipsă de încredere în sine și în lume.
Liniștirea copilului prin îmbrățișare, mângâiere, legănat ușor, reprezintă o investiție în relația pe care părintele o va avea mai târziu cu copilul său. Acesta nu va fi un copil răzgâiat, ci un copil care se va simți în siguranță în mediul înconjurător.
Copilul care a fost învățat să primească foarte multă atenție și să fie ținut în brațe în perioada în care avea colici, va dori acest lucru și după perioada critică.
Este necesară stabilirea unor limite în ceea ce privește dorințele copilului. Astfel, deși este nevoie de voință, copilului îi se poate spune clar “nu”. Dorințele copilului vor fi din ce în ce mai frecvente și mai excesive. Va fi mult mai frustrant să îi poți refuza lucruri mai târziu. Este important ca cel mic să simtă un anumit grad de frustrare- puțin câte puțin, deoarece va fi mult mai dificil să învețe acest lucru mai târziu.