*click music for relaxing*

“Toate eforturile mele sunt devotate cresterii sentimentului

de comuniune sociala a pacientului” Alfred Adler



Adler intelege individul numai in context social, spune ca de aici ne vine echilibrul-cu cat ne izolam de grup, cu atat suntem mai inadaptati.



Comuniunea sociala reprezinta nevoia interioara a fiecaruia dintre noi de a crea legaturi cu ceilalti, de a avea o identitate, de a fi recunoscuti de ceilalti si de a ne recunoaste in ceilalti.

Individul se miscã spre realizarea scopului sãu unic, personal, ghidându-se cu un set de convingeri create de el din primii ani de viatã, subiective, cu care rezolvã sarcinile vietii în stil propriu, stil cu atât mai sãnãtos cu cât este mai util siesi si celorlalti.
în cartea Sensul vieții, Adler spune: “Toate funcțiile noastre corporale și sufletești sunt dezvoltate corect, normal, sănătos în măsura în care poartă în ele suficient sentiment de comuniune socială și sunt apte pentru colaborare”; și mai departe, ne arată, între altele, faptul că deficiența ființei umane în a-și manifesta sentimentul de comuniune socială duce la eșec în viață. Trăsăturile de caracter ale individului exprimă gradul de sentiment de comuniune socială, iar psihologia individuală îl poate ajuta pe om să vadă dacă este pe calea cea bună.
El sustine ca stilul de viata al cuiva este uneori auto-distructiv datorita sentimentelor de inferioritate. Individul cu “psihopatologie” este descurajat, nu bolnav, iar sarcina terapeutica este de a incuraja persoana a-si dezvolta sentimentul de comuniune sociala, un nou stil de viata prin relationare, analiza si metode active.”
„Sentimentul de inferioritate domina viata psihica si se lasa clar sesizat in sentimentul de imperfectiune, de neimplinire si-n permanentele nazuinte ale oamenilor si umanitii”; apoi acesta insista asupra importantei sentimentului de comuniune sociala, spunand, si pe buna dreptate, ca sentimentul de inferioritate este rezultat al „marilor carente ale sentimentului de comuniune sociala”.
De asemeni el revine si asupra complexului de superioritate, vazut ca supracompensarea sentimentului de inferioritate pe plan fantasmatic, ideal. Aspiratia catre putere il face pe individ sa se retraga din fata pericolului de indata ce pare amenintat de o infringere sau din cauza deficitului de comuniune sociala, ceea ce se manifesta prin lipsa de curaj. Consecintele acestei supracompensari sunt lipsa sentimentului de comniune sociala, o imagine deformata asupra propriilor capacitati pe linia supraevaluarii acestora.
Sentimentul de comuniune socială este cel responsabil de adaptarea individului la viață, de depășirea dificultăților și obținerea succesului.
Așa-numita „psihologie individuală” concepută de Alfred Adler nu se limitează — cum s-ar putea crede — la studiul individului privit în sine, ci se extinde de fapt la întreaga societate, omul normal fiind definit drept o ființă animată de un sentiment nativ de comuniune socială, pentru ca în cele din urmă să fie privit și ca agent universal care are de îndeplinit un rol în Cosmos.
Tendinta patologica a unora, de a obtine si a exercita puterea, de a „dicta” celorlalți, are la baza procesul inconștient al înlocuirii „complexului de inferioritate” printr-un „sentiment de superioritate” care, întotdeauna în dramatică opoziție cu sentimentul de comuniune socială, țintește la supremația personală, la subjugarea celorlalți, la transformarea lor în simple instrumente de satisfacere a voinței de putere. Această tendință intolerabilă rezultă din structurarea eronată a „stilului de viață” al individului încă din primii 4-5 ani de viață, având la origine fie răsfățarea de către părinți a copilului, fie dimpotrivă, detestarea acestuia, marginalizarea lui în constelația familială.
Potrivit concepției lui Adler, mama este aceea căreia îi revine misiunea modelării copilului în așa fel încât acesta să nu devină robul unui egoism care mai târziu va căuta să-i înrobească pe toți cei cu care necesarmente vine în contact social. De aceea — precizează el — cea dintâi îndatorire a mamei este de a sădi în conștiința copilului sentimentul comuniunii sociale, culțivându-i ideea fundamentală că trăiește într-o lume în care nu este altceva decât un om între oameni.
Slăbiciunea organismului copilului este aceea care îl constrânge la această legătură. Relația sugarului cu mama sa este determinantă în această privință. Din această relație socială, în care Eul sugarului sesizează pe acel „tu” al mamei, se dezvoltă toate posibilitățile și aptitudinile. Din acest fapt înțelegem că mama are o misiune importantă, anume- aceea de a dirija în așa fel dezvoltarea copilului încât acesta să poată răspunde mai târziu în mod corect exigențelor vieții sociale. Cadrul fiind structurat, copilul va vorbi, va asculta și va privi în raport de cele învățate de la mama sa. In aceasta constă funcția primordială a mamei- iar datoria ei în această privință trebuie să fie sacră.
Mecanismul acesta funcționează în permanență și în cele din urmă devine un automatism psihic care generează forma de viață a copilului. Dacă reflectăm la modul în care are loc dezvoltarea limbajului, funcție socială atât de importantă, putem înțelege unde își pune societatea la lucru forțele. „Trebuie să vorbesc așa cum presupun că fiecare ar trebui să vorbească, așa încât toți să-l înțeleagă”.
Constatăm adesea că acolo unde mama a eșuat în realizarea primei sale funcții, ea nu a reușit să-și realizeze nici a doua funcție: extinderea sentimentului de comuniune al copilului față de alții, pregătirea copilului în așa fel încât să-și întâmpine cum se cuvine semenii. In asemenea cazuri vom constata un interes deficitar pentru ceilalți. Adler subliniază faptul că datorăm contactului matern cea mai mare parte a sentimentului uman de comuniune socială. Dacă relația copilului cu mama sa este pozitivă, se acumulează în timp un sentiment de comuniune socială, care întărit prin educație va conduce la depășirea dificultăților vieții. Dacă relația copilului cu mama sa este negativă (în cazul răsfățului de exemplu) aceasta va conduce la instalarea complexului Oedip. Dacă la Freud complexul Oedip este fundamental,definitoriu pentru perioada 3-5 ani, la Adler el este derivat.
Defectele copiilor care țin de domeniul psihologiei medicale se regăsesc aproape exclusiv la copii răsfățați și dependenți: enurezis-ul,dificultăți de hrănire, constipația, bâlbâiala, masturbarea. La acești copii - consideră Adler- se poate observa o continuare fascinantă în spatele frontului vieții, o distanțare față de atitudinea de colaborare. Acolo unde mama revarsă o afecțiune cu totul exagerată și face pentru copil de prisos colaborarea în ținută, gândire, acțiune, copilul va fi înclinat să se dezvolte în mod parazitar și să aștepte totul de la ceilalți.
Războiul, ura de rasă, nevroza, sinuciderea, crima, beția își au originea -susține Adler - într-un deficit al sentimentului de comuniune socială.
Adler ia în considerare doar natura psihologică a relațiilor inter -umane fără a ține cont de contextul social-istoric, de determinările economice, culturale, politice ale acestor fenomene sociale.
Psihologia individuală susține că nevroticul nu și-a dezvoltat suficient sentimentul contactului cu ceilalți în copilărie - ca factor integrator decisiv în rezolvarea tuturor problemelor vieții. Freud sustine ca nevroza este determinata de frustrarile sexuale-lucru contestat de catre adlerieni.
încă din copilărie nevroticul și-a conturat legea sa de mișcare constând din retragerea din fața problemelor, teama de înfrângere,nerăbdarea, emotivitatea, deviza totul sau nimic care sunt contrarii sentimentului de comuniune socială.
Adler consideră că toate funcțiile noastre corporale și sufletești se dezvoltă normal și sănătos în măsura în care poartă în ele suficient sentimentul de comuniune socială și sunt apte pentru colaborare.
Eșecul în viață - consideră Adler - scoate la iveală un deficit al sentimentului de
comuniune socială. Prin urmare, conchide A.Adler sensul vieții constă în dezvoltarea
sentimentului de comuniune socială în sistemul relațional om-cosmos, în
care al doilea element posedă o putere modelatoare.
Conceptul de comuniune sociala este sustunut si de catre A Maslow, unul din discipolii lui Adler, in ierarhia nevoilor- cea de-a treia nevoie de la baza piramidei, despre care spune ca este una dintre cele mai importante nevoi sociale -de apartenență la un grup. O data acoperite necesitatile de baza, aceasta este cea mai importanta :
comuniune socială, comunicare, implicare în rezolvarea problemelor sociale, participare la viața comunității al cărei membru ești, participarea la evenimentele sociale, nevoia de iubire și afecțiune în cuplu și din partea celor apropiați
Nimeni nu poate sa se realizeze ca persoana, fara a fi dorit si acceptat de catre celelalte finite omenesti. Aici sunt incluse nevoia de prietenie, familie, apartenenta la grup, sau de implicare intr-o relatie intima non-sexuala. Lipsa de dragoste si apartenentei pot sa dea ocazie la importante dezechilibre mentale
Analizând „Funcția consilierului” în viziunea lui Adler, putem observa unele aspecte tipice psihanalizei:
rolul primei copilării, interpretarea temeinică a viselor, importanța celei mai vechi amintiri.
Adler deplasează accentul de pe Sine pe Eu, conturând ceea ce el numește psihologia individuală, a Eului;
Adler consideră Complexul de inferioritate fundamental, din acesta derivând toate celelalte complexe.
Din punctul de vedere al procesului de consiliere educațională, complexul de inferioritate ca și depășirea acestuia poate avea rol generic în construcția ființei umane.
Adler într-o viziune socialistă asupra lumii consideră deficitul de comuniune socială factorul răspunzător de orice tulburare psihică.
Procesul de consiliere nu este altceva decât activitate sistematică de creștere a comuniunii sociale prin ajutorul specializat al consilierului față de persoana în nevoie.
Adler prin sublinierea filonului evoluționist al psihologiei individuale, leagă mai mult copilăria de prezent și viitor, elaborând conceptele de lege de mișcare,sensul vieții, stil de viață.
Tehnica psihoterapeutică adleriană este mai scurtă, având un puternic caracter educativ, pedagogic, de întărire a sentimentului de comuniune socială.
Consilierea este din punctul din vedere al duratei un proces de scurtă durată (2-3 luni), asemănându-se cu psihoterapiile scurte, aceasta și datorită faptului că nu antrenează inconștientul clientului în prelucrarea materialului, ci nivelul său conștient.
Desigur, în ceea ce privește dimensiunea de orientare a consilierii educaționale, aceasta se poate prelungi pe parcursul unui an școlar sau chiar al mai multor ani.
Sentimentul de comuniune socială este la Adler un imperativ valabil în special pentru aleșii unui popor, ai unei națiuni, ai unui grup oarecare: „Dacă nu mă gândesc decât la mine — scrie el —voi fi cu totul inapt de a rezolva problemele lumii”.