Prin relatie terapeutica se intelege, in general, legatura ce se stabileste intre psiholog/psihoterapeut si clientul caruia ii acorda asistenta (consiliere, psihoterapie). Se apreciaza ca importanta calitatii pozitive a acestei relatii este foarte mare -o buna relatie intre terapeut si client are capacitate vindecatoare prin ea insasi. Daca relatia terapeutica este armonioasa, clientul poate construi relatii sanatoase si in afara acesteia(avand deja un model).Insa adevarata motivatie vine din interior si lucrurile exceptionale se fac cu o motivatie intrinseca!
Orice legatura interpersonala este construita in mod egal de cei doi participanti, responsabilitatea privind calitatea relatiei fiind distribuita in mod egal acestora. Aceasta observatie se refera strict la relatie, si nu la responsabilitatea privind intregul proces terapeutic, care se centreaza pe client si are drept fundamente motivatia, dorinta si intelegerea necesitatii de schimbare, asumarea unui rol activ in proces.

Odata subliniat rolul deosebit al relatiei terapeutice, devine evidenta necesitatea de a acorda suficient timp si energie construirii si mentinerii acestei relatii, conditie sine-qua-non in parcurgerea cu succes a oricarui demers curativ psihologic. Orice incercare de a forta patrunderea in universul interior al clientului, orice tentativa de a intra in spatiul sau intim si, cu atat mai mult, orice interventie ce vine prematur, cand nu exista inca acea legatura speciala cognitiv – emotionala, sunt resimtite ca negative si intruzive, se soldeaza cu esec in majoritatea cazurilor si pot compromite definitiv evolutia terapiei.

Adesea în calitate de profesionişti în domeniul psihoterapiei cautam teorii, tehnici şi
strategii complexe de a aborda cat mai eficient clientii cu care lucram. Ne petrecem o
mare parte a timpului cautand teorii si tehnici pentru a trata clientii care ni se adreseaza.
O evidenta este numarul foarte mare de tehnici si teorii care au fost si sunt create
pentru pacientii care necesita terapie. Faptul că apar mereu teorii noi şi domeniul
psihoterapiei este în expansiune este absolut magnific; in munca de psihoterapeut
suntem insa adesea in cautarea a ceva, un „ingredient”, care sa influenteze pozitiv
rezultatele terapiei, ingredient ce ne este si ne-a fost întotdeauna in fata ochilor: aceste
este numit relaţie terapeutica. Orice terapie de succes are la baza o relaţie terapeutica puternica si autentica. Nici o tehnica terapeutica nu ne ajuta atat timp cat nu avem sau nu ne dezvoltam abilitati de construire a unei astfel de relaţii.

Caracteristicile relatiei terapeutice: IMG_8085r-2
O relaţie terapeutica are multe caracteristici. Cu toate ca pot parea simple şi bazale,
aceste caracteristici trebuie sa fie focusul nostru cu orice client care intra in terapie.
Asadar, relaţia terapeutica formează fundamentul unui tratament psihoterapeutic de succes si influenteaza in masura de 30% rezultatele terapiei. In conditiile in care terapia nu are ca principala prioritate construirea relaţiei terapeutice, psihoterapeutii ajung sa faca un mare deserviciu atat clienţilor lor cat şi psihoterapiei. Mai jos sunt descrisi cativa dintre cei
mai importanti factori ce influenteaza relatia terapeutica:
1. Autenticitatea si onestitatea terapeutului/clientului. Rogers subliniaza importanţa vitală ca in relatia terapeutica sa fim in mod „liber şi profund” noi insine. Chiar si psihoterapeutul trebuie să fie o fiinţă umană „reala”. O fiinta umana reala inseamna o persoana cu gânduri si sentimente reale, precum şi cu probleme reale. Orice fatada ar
trebui lăsata in afara relatiei terapeutice. Psihoterapeutul este necesar să fie conştient
de sine insasi/insusi si introspectiv pe tot parcursul relatiei terapeutice. Această
caracteristică favorizează dezvoltarea încrederii în relaţia terapeutica.

2. Empatia. Aceasta caracteristica este baza relatiei terapeutice, un aspect care
,dincolo de aspectele teoretice este necesar sa il putem intelege
si practica. Inţelegerea empatica a modului in care pacientul este constient de
experienta sa, este esenţială pentru o relaţie terapeutica eficienta. Este esenţial
să avem capacitatea de a intra „papucii” clientilor nostri, de a înţelege gândurile
şi emotiile/sentimentele lor, fără a le judeca (Rogers, 1957).

Ca si client- este important sa asimilezi aceasta calitate – sa vezi lucrurile din perspective diferite/ a altuia, te ajuta sa iti imbunatatesti relatiile cu cei din jur si iti diminueaza suferinta.
3. Impartasirea acordului cu privire la obiectivele terapiei. Galileo declara: „Nu
putem invata un om ceva, putem doar să-l ajutam să-si găsească el însuşi
raspunsurile.” În terapie, psihoterapeutul trebuie să propuna sau sa gaseasca impreuna
cu clientul obiective pe care clientul doreste să lucreze (nu sa impuna).

Un client forţat sau constrans sa lucreze la ceva ce el nu doreste sa schimbe cu adevarat, poate fi supus si poate urma propunerile terapeutului- dar cu toate acestea, modificările obtinute nu vor fi internalizate.
4. Utilizarea umorului în relaţia terapeutica. Un element care ajuta la stabilirea
unei relaţii terapeutice puternice este umorul. Se pare ca a invata pacientul sa
rada de el/ea insasi/insusi (uneori oferind propriul model) este un element
important in terapie. De asemenea, acest element permite pacientului sa isi
priveasca terapeutul ca pe o persoana „pamanteana”, cu simt al umorului.
Umorul este o excelenta abilitate de coping si este de asemenea extrem de
sănătos. Aceasta va avea un efect profund atat asupra
relaţiei cât şi asupra vieţii personale a pacientului (si a terapeutului binenteles).
Horvath si Symonds (1991) au efectuat o metaanaliză pe 24 de studii realizate de
terapeuţi cu experienta. Si acestia au concluzionat ca alianţa terapeutica influenteaza atat procesul terapeutic cat si rezultatele acestuia.

Relaţia terapeutica şi rezultatele terapiei nu par a fi influentate decat in mica masura de tipul de terapie practicat sau de lungimea tratamentului.
O alta metaanaliza realizata de Lambert şi Barley (2001), de la Brigham Young
University rezuma peste o suta de studii ce se centreaza pe influenta relaţiei terapeutice
asupra rezultatelor psihoterapiei. Au fost luati in studiu patru factori care au influentat
rezultatele terapiei:
• factorii extraterapeutici,
• efectele asteptate,
• tehnicile utilizate,
• factori ce tin de relaţia terapeutica.
În cadrul celor 100 de studii a fost analizata contribuţia fiecarui factor la aparitia
rezultatelor. S-a constatat că:
• 40% din efecte sunt influentate de factori extraterapeutici,
• 15% de efectele asteptate,
• 15% de tehnica terapeutica utilizata
• 30% de relaţia terapeutica.
O metaanaliza importanta- condusa de Orlinsky, Grave şi Parks
(1994), a revizuit peste 2.000 de studii orientate pe relatia dintre
proces si rezultate in psihoterapie.

Schore declara in 1996 ca “experientele din relatia terapeutica sunt engramate/encodate ca elemente ale memoriei implicite, avand adesea efecte asupra conexiunilor sinaptice implicate in procesele de bonding si atasament.

Focusarea terapeutului asupra dezvoltarii unei relatii autentice si pozitive cu clientul sau, va influenta experientele negative codificate in memoria implicita cu privire la relatii, prin crearea unei noi codificari cu privire la un atasament pozitiv.

Horvath si Greenberg (1994) explica notiunea de „working alliance” ca fiind procesul de colaborare intre terapeut si client, considerand WA ca fiind elementul cheie in eficienta psihoterapiei. WA ofera un mediu securizant pentru ca –clientul- sa se exploreze pe sine si o relatie in care acesta poate sa isi constientizeze „elementele specifice relationale” care il caracterizeaza. Bordin (1979) defineste WA ca fiind consituita din 3 elemente:

• acordul asupra obiectivelor generale ale terapiei

• acordul asupra sarcinilor ce urmeaza a fi realizate pe parcursul terapiei

• boding-ul emotional intre terapeut si pacient





Inspirata din:
1. Constaquay, L. G., Goldfried, M. R., Wiser, S., Raue, P.J., Hayes, A.M. (1996).
Predicting the effect of Cognitive therapy for depression: A study of unique and common
factors. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 65, 497-504.
2. Corbella S., Botella L (2004) Psychometric properties of the Spanish version of the
Working Alliance Theory of Change Inventory (WATOCI); Psicothema. Vol. 16, nº 4, pp.
702-705 ISSN 0214 – 9915 CODEN PSOTEG http://www.psicothema.com
3. Horvath, A.O. & Symonds, B., D. (1991). Relation between a working alliance and
outcome in psychotherapy: A Meta Analysis. Journal of Counseling Psychology, 38, 2,
139-149.
4. Lambert, M., J. & Barley, D., E. (2001). Research Summary on the therapeutic
relationship and psychotherapy outcome. Psychotherapy, 38, 4, 357-361.
5. Orlinski, D. E., Grave, K., & Parks, B. K. (1994). Process and outcome in
psychotherapy. In A. E. Bergin & S. L. Garfield (Eds.), Handbook of psychotherapy(pp.
257-310). New York: Wiley.
6. Roes, N. A. (2002). Solutions for the treatment resistant addicted client, Haworth
Press.
7. Rogers, C. R. (1957). The Necessary and Sufficient Conditions of Therapeutic
Personality Change. Journal of Consulting Psychology, 21, 95-103.
Rogers, C. R. (1961). On Becoming a Person, Houghton Mifflin company, New York.
8. Schore, A. (1996). The experience dependent maturation of a regulatory system in
the orbital prefrontal cortex and the origin of developmental psychopathology.
Development and Psychopathology, 8, 59-87.
9. Sommers Flanagan, J; Sommers- Flanagan, R (2004) Counsellling and
psychotherapy – theories in context and practice, Ed. Wiley