Fracturile coloanei toraco-lombare

FRACTURILE COLOANEI TORACOLOMBARE GHID TERAPEUTIC

Circa 70% dintre fracturile coloanei toraco-lombare se însoțesc de deficite neurologice.

Leziunile minore rezultate în urma traumatismelor care nu au indicație chirurgicală sunt:
1) fracturile de apofize transverse, ce pot interesa la nivel cervical și lombar plexurile brahial și lombosacrat;
2) fracturile de procese articulare;
3) fracturi izolate de apofize spinoase care sunt de obicei rezultatul traumatismelor directe.
Leziunile majore constau în 4 tipuri de fracturi, după cum urmează:
1) Fracturi cu tasare, produse prin compresiune, situate anterior sau lateral și de obicei neînsoțite de leziuni neurologice
2) Fracturi “așa-zise” explozive care se produc prin sarcini axiale și compresiuni ale corpurilor vertebrale. Constau în tasări și fracturi de platouri vertebrale însoțite de diferite grade de rotație ale fragmentelor rezultate. Sindroamele neurologice depind de localizare, 50% dintre pacienți fiind fără semne neurologice posttraumatic, iar 5% fiind paraplegici de la debut.

3) Fractura centurii de siguranță frecventă în accidentele rutiere, care se produce prin mecanisme de flexie și poate interesa unul sau două nivele osoase și toate cele 3 coloane de stabilitate.

4) Fracturi – luxații care afectează toate cele 3 coloane de stabilitate și se datorează unor mecanisme complexe de compresiune și rotație și care se asociază cu alte leziuni traumatice de vecinătate.
Tratamentul chirurgical al fracturilor toraco-lombare se indică în funcție de gradul de instabilitate.
Leziunile coloanei mijlocii se consideră instabile și se operează cu următoarele excepții:
fracturi deasupra vertebrei T8 dacă coastele și sternul sunt intacte,
fracturi sub L4 dacă coloana posterioară este intactă,
tasările anterioare izolate,
afectarea coloanei anterioare cu afectare minimă a coloanei mijlocii.

Fracturile stabile se tratează prin repaus la pat și medicație antiinflamatoare, mobilizarea făcându-se în corset. Prezintă risc de cifoze și angulații.
Fracturile cu instabilitate mecanică, considerate de gradul I, fără deficite neurologice prezintă risc de cifoze progresive mai ales în zona lombară. Se pot trata prin imobilizări externe cu excepția a 4 situații când se indică operația:

1) prezența a 3 fracturi la rând;
2) fracturi cu pierderea a peste 50% din înălțimea vertebrei și cu angulație;
3) angulații cifotice de peste 40 de grade pe un segment;
4) cifoza progresivă.

Fracturile cu instabilitate de gradul II, mecanică și neurologică sunt de obicei fracturile explozive care pot deveni periculoase la mobilizare. în funcție de situație se imobilizează la pat și în gips, iar dacă se detectează angulații se operează.

Fracturile cu instabilitate de gradul III adică instabilitate mecanică și neurologică sunt fracturile luxații însoțite de deficite neurologice care se tratează chirurgical prin decompresiuni și stabilizări cu sau fără folosirea unor grefoane osoase recoltate din creasta iliaca și impactate în zona respectivă pentru a favoriza consolidarea.

O considerație aparte o constituie fracturile pe os osteoporotic care sunt frecvente la bătrâni. Pentru a scurta perioada de durere și imobilizare în anumite tipuri de fracturi la care nu se pierde mai mult de 10% din înălțimea vertebrei, se poate efectua vertebroplastia percutană sau kifoplastie cu polimeri acrilici.

Pacienții cu traumatisme vertebro-medulare, mai ales cei cu deficite neurologice trebuie să beneficieze de îngrijire conical sub aspectul kinetoterapiei și reluării maxime a funcțiilor neurologice în segmentele intacte. Pacienții cervicali mai ales, se confruntă cu tulburări respiratorii, tromboze venoase profunde și fenomene de disreflexie autonomă, tulburări trofice, tulburări de evacuare a fecalelor, infecții urinare cronice, toate aceste complicații putând fi prevenite prin tratament și educație adecvată a pacientului și anturajului.