Carmen Hotar, psiholog clinician autonom
L-am intalnit acum un an si jumatate, cand tot ce stia sa faca era sa ma impresioneze cu lacrimile lui mari si cu tipete pe care le auzea toata strada. Era un pitic de 2 anisori jumatate care plangea de cand il lasau parintii la terapie, pana cand acestia se intorceau.
Pentru inceput, copilul a venit 1 ora pe zi la centrul nostru, timp de 1 saptamana. Apoi in saptamanile ce au urmat am mai adaugat cate o ora, pana am ajuns sa lucram cate 4 ore pe zi. Timp de 2 saptamani am reusit sa-l tin 1-2 minute pe scaunel. Baiatul protesta si era agresiv chiar si atunci cand ii propuneam sa ne jucam cu jucariile lui preferate. De asemenea, era concentrat sa inchida si sa deschida usile tot timpul.
Cu fiecare zi care trecea, construiam ”relatia noastra”. Timpul era foarte important pentru el, iar eu stiam foarte bine ca acesti ani nu se mai intorc niciodata. In fiecare zi ii predam cu pasi marunti abilitatile de a interactiona cu copiii, de a comunica, de a imita, de a sta frumos la masa, de a manca adecvat, de a sta pe olita. Protestele au fost uriase, mai ales atunci cand il asezam pe olita, insa copilul a invatat prima regula: numar pana la 10 si apoi poti sa te ridici! Dupa un timp scotea si el cateva sunete care imitau numaratul meu, pentru a se ridica mai repede. Eram bucuroasa ca nu mai este inconjurat de tacere. A invatat apoi nu doar sa stea pe olita ci si sa faca pipi si apoi sa ceara.
Programul cu olita a fost anevoios, insa pe zi ce trecea, baietelul facea progrese. Maream timpul de stat pe olita, pana cand s-a intamplat intr-o zi sa faca! Am strigat un bravoooo puternic, iar colegele din cabinetele alaturate au venit si ele sa vada minunea si sa aplaude…Alex facuse la olita!
Ii placeau jucariile cu sunet si cel mai mult ii placea sa ii cant. Cantam mereu aceleasi melodii, pana la un moment dat cand am facut o pauza si el a spus: ”mama” si eu am continuat ”la placinte face, bunicuta lana toarce”. Atunci am simtit o bucurie imensa si am strigat din nou: bravooooo!!!
Progresele au inceput sa apara din ce in ce mai mult. Incercam in cele 4 ore pe zi sa il invat totul despre lumea din jur.
Dupa 6 luni, baiatul raspundea la nume, facea incastru, puzzle, dansa de mana cu ceilalti copii, facea intrecere, se juca adecvat cu mingea, statea pe olita, se spala pe manute, cerea apa si bea din cana, deschidea si inchidea usile adecvat, spunea numele celor din jur, identifica receptiv obiectele din jur, potrivea obiecte si incepuse sa vorbeasca.
O alta mare bucurie a fost atunci cand am reusit sa schimbam ghetutele care ii ramasesera deja mici, insa el refuza sa fie schimbate. Ne jucam de-a incaltatul – el incalta si descalta papusica, apoi era randul meu sa ma descalt si apoi al lui. De asemenea, protesta atunci cand era schimbat de hainute.
Parintii au intensificat orele de terapie si Alex facea 4 ore de terapie la AITA si 2 ore acasa dupa-amiaza, in total 6 ore de terapie intensiva zilnic.
Dupa 1 an, copilul imi cerea sa il ajut sa se imbrace, isi diversificase alimentatia (cand a venit manca doar pate de ficat si iaurt doar o anumita marca), facea propozitii simple, cerea ce avea nevoie, incepuse sa salute, identifica actiunile din carti, culorile, formele geometrice.
Acum are 4 ani si dupa 1 an si jumatate, Alex se descurca foarte bine la activitatile bazate pe lucru manual (decupeaza, lipeste, modeleaza cu plastilina, insira margele, pune pioneze, picteaza), spune poezii, povesti (fara suport vizual), initiaza comunicare si raspunde celor din jur, se bucura atunci cand vede o persoana draga, recunoaste emotiile, initiaza jocuri, raspunde la nume, raspunde la intrebari sociale si de cultura generala, se joaca adecvat cu copiii, se imbraca / dezbraca, mananca, foloseste toaleta independent.
Perioada in care am lucrat cu el a fost o lupta neintrerupta pentru Alex. In fiecare zi mai adaugam cate o caramida la constructia temeliei, pe care apoi am asezat noi si noi cunostinte si abilitati. Speranta ca Alex sa reuseasca sa fie integrat intr-o gradinita normala nu a incetat niciodata pentru mine si pentru familia lui.
Acum, dupa 1 an si exact 9 luni, a venit timpul pentru schimbarea atat asteptata de toata lumea, terapeuti si parinti. Alex a fost inscris la gradinita normala si pentru inceput va fi insotit de shadow.
”Alex lupta aceasta nu a fost numai a mea si a colegilor mei, ci si a ta! Sunt mandra ca maine e prima ta zi in care mergi la gradinita ! Ai reusit sa demonstrezi ca locul tau este langa copiii tipici, intr-o gradinita normala! Acum viitorul nu mai este incert! Si tine minte: cand simti ca ti-e greu, numara pana la 10 si apoi poti sa te ridici!!”
Cu drag,
Carmen
Articol preluat de pe site-ul www.autismcopii.ro