PSIHOSOMATICA CONSONANTISTA
Contribuția doctorului Åžtefan Odobleja adusă conceptului de psihosomatică
N. POPESCU1, G.A. POPESCU2
1. Universitatea din Craiova, Centrul universitar Drobeta Turnu-Severin,Facultatea de Educație Fizică și Sport,Specializarea Kinetoterapie și Motricitate specială
2. Spitalul Municipal Timișoara,Chirurgie
Rezumat
Cu acest titlu Psihosomatica consonantistă, se dorește a se pune în evidență contribuția doctorului Åžtefan Odobleja adusă conceptului de psihosomatică, subliniat încă din antichitate de către Hipocrat.
Creatorul ciberneticii generalizate, în opera sa ,,Psihologia consonantistăâ€, cu ajutorul a nouă legi universale, având la bază fenomenul de rezonanță și procesele psihice energetice, crează un nou model de abordare psihosomatică dându-i modelului bio-psiho-social o tentă cosmică.
Cuvinte cheie: psihosomatică, consonanță, rezonanță, multidisciplinaritate, energie psihică, legea reversibilității.
Corespondență:
Nicolae Popescu, Universitatea din Craiova, CUDTS, str.Decebal nr. 49, Mehedinți, Drobeta Turnu-Severin
Telefon: 0722213910
E -mail: npopescu_mf_kt@yahoo.com
INTRODUCERE
Acest titlu este o sintagmă alcătuită din două cuvinte: psihosomatica și consonantismul, între ele, existând atât raporturi de subordonare cât și o corelație de sens. Putem spune ca amândouă pot fi considerate o unitate sintactică stabilă.
Din acest punct de vedere se poate stabili locul și rolul marelui savant Åžt.Odobleja în istoricul psihosomaticii și nu numai.
Psihosomatica este o abordare în medicină care face legătura între psihic și somatic.
Consonanța este definită de Odobleja ca un ,,fenomen fizic caracterizat prin similitudine, selectivitate și mișcare(sau vibrație)…o excitație reversibilă. O reversibilitate, o reciprocitate, o clasare reciprocă. Principiul identității ( similitudine) și principiul terțului exclus (selectivitate) reduse la fenomenul fizic al rezonanței, fenomen fizic complex, a cărui cauză este o similitudine de sens și de frecvență și ale cărui efecte sunt: selectivitatea, excitația, fuziunea. Ansamblul fenomenelor de selectivitate,de amplificare, de dinamogenie și de fuziune, produse de suprapunerea a două mișcări, vibrații similare sau înrudite prin direcția și frecvența lorâ€(p.183).
Printre multitudinile diviziuni ale consonanței, Odobleja denumește o consonanță fizico-psihică și psiho-fizică, adică, psihosomatic și somatopsihic.
SCURT ISTORIC
Unitatea psiho-somatică este subliniată încă din antichitate de către Hipocrat, fiind o concepție care privea omul ca un tot unitar, somaticul și psihicul fiind într-o strânsă interdependență iar boala era considerată ca o reacție a individului la mediu.
Anaxagara (504-428 î.e.n.) vorbește printre primii de dualismul psiho-somatic (relație minte corp) dualism pe care îl dezvoltă marii filozofi ai antichității grecești Platon și Aristotel ,, sufletul dă forma corpului și devine principiul său vital „.
Unitatea psiho-soma se regăsește și în evul mediu la filozofi ( sec XVII – XVIII) precum Descartes,Hobbes, Berklez,Leibnity.
Primul care vorbește de psihosomatică, în epoca modernă este Heinroth (1818) și tot el este cel care în 1828 introduce termenul de ,, somatopsihicâ€.
în 1890 Sommer introduce termenul de psihogeneză care va fi preluat și fundamentat de către marii creatori ai teoriilor psihogenezei ( P.Janet Freud).
în 1899 Pavlov descrie influența emoției asupra proceselor fiziologice, reflexele condiționate.
în 1912 Adler a argumentat în favoarea holismului, analizând individual mai degrabă din perspectiva întregului vieții psihice.
în 1922 Deutsch prezintă nevroza de organ.
Introducerea psihosomaticii în limbajul medical se face în perioada 1936-1938 când apar primele societăți de psihosomatică, precum și primele reviste de specialitate.
Este de menționat faptul că în aceeași perioadă ,și anume, în anul 1938 apare primul volum al psihologiei consonantiste, tipărită la Lugoj în limba franceză și difuzată prin ,,Libraire Maloine†din Paris iar în anul 1939 apare cel de-al doilea volum, ambele fiind distribuite marilor universități ale lumii.
Enumerăm în continuare personalități care au adus contribuții în domeniul psihosomaticii moderne: 1943-Helen Fl. Dunbar cu profilul de personalitate specifice pentru fiecare boală psihosomatică; 1946-Hans Selye cu sindromul general de adaptare;1950-Alexander cu specificitatea conflictului; 1957-Hinkle, Wolff cu factori de mediu, rol determinant și alții precum von Uexkull, Schafer, Sifneos, Batson, Basedovsky, etc.
Micul dicționar enciclopedic îl descrie pe Åžtefan Odobleja ca …,,autor al primei variante a concepției cibernetice generalizate, încercând să explice fenomenele din natură și, în particular, cele din cadrul biologiei și psihologiei cu ajutorul conexiunii inverse (legea reversibilității)…sesizează și pune în evidență, fenomenul adaptării organismelor vii, la condițiile de mediuâ€, aspect introdus de Hans Selye în 1946. Aceste aspecte pot fi considerate ca o dovadă a legăturii sale cu psihosomatica.
DISCUÅ¢II
Sintetizând, putem spune că această concepție a parcurs câteva etape distincte de-a lungul anilor.
Prima etapă hipocratică descrie relația dintre minte(psihic) și corp(soma).
A doua etapă, începe în 1890 cu Sommer, care introduce în această relație termenul de psihogeneză.
A treia etapă, începe cu epoca modernă în care la unitatea psihe-soma este integrat și mediul ecologic existențial, adică modelul bio-psiho-socaial Engel- 1974. Dar pentru a stabili momentul intrării în această etapă trebuie să ne întoarcem la anul 1939 când Odobleja, cu opera sa Psihologia consonantistă, și prin legea reversibilității (feedback-ului) aduce o contribuție esențială unității psihosomatice stabilind o legătură de reciprocitate între psihic și somatic. Cu argumente pluri și interdisciplinare, extinde abordarea psihosomatică a omului la nivelul universului. Creează astfel un nou model, legând modelul bio-psiho-social la univers, cu ajutorul celor nouă legi universale (echivalenței, echilibrului, compensației, reacției, oscilației, inerției, transformării, consonanței, reversibilității) pe care le-a armonizat într-o consonanță/rezonanță, având la bază legea reversibilității și procesele psihice energetice, pentru toate fenomenele din viața omului. Analizează foarte profund legătura între psihic, fizic și univers, dându-i modelului o tentă cosmică. Abordarea psihosomatică din perspectiva psihologiei consonantiste este demonstrată de Åžtefan Odobleja prin definirea psihicului și fizicului.
Astfel, fizicul este descris ca fiind natura, lumea exterioară. ,,Fizicul este izvorul psihicului și ultima sa expresie, cauza și, adeseori, efectul lui, materialul din care este confecționat psihicul. E una dinte primele categorii opuse psihicului. Din punct de vedere logic, fizicul este una din jumătățile universului, cealaltă jumătate constituind-o psihicul; cantitativ el este de departe porțiunea cea mai mare a universului.†(p. 72).
,,Fizicul este exteriorul, perifericul, sfera mare; Psihicul este interiorul,centralul, porțiunea mai mică dar cea mai importantă a universului fiecărei ființe.†(p.73).
Prin descrierea diviziunilor fizicului autorul analizează fizicul ca fiind exteriorul, adică universul dar și ființa umană, intre ele existând influențe reciproce.
,,Din punct de vedere psihologic clasifică fizicul în :
– fizicul transformabil, pre-psihicul, excitanții;
– fizicul transformat, post-psihicul, reacțiile și actele…
Din punct de vedere biologic clasifică fizicul în:
– natura inertă: corpuri neînsuflețite, fizicul propriu-zis;
– natura vie: ființele, biologiculâ€.
în continuare, Odobleja precizează că studiul ,,fizicului este de resortul științelor naturii :
– pentru natura neînsuflețită (științele cosmologice) descrie științe statice ( chimia, geografia, mineralogia, astronomia,ș.a.) și științe dinamice (fizica, mecanica, mecanica cerească, ș.a. – aici s-ar putea adăuga mecanica cuantică n.a.).
– Pentru natura vie (științele biologice) descrie în același mod științe statice (anatomia, histologia) și științe dinamice (fiziologia, evoluția)â€(p.73).
De asemenea autorul consideră că, orice psihologie în introducere trebuie să conțină obligatoriu studiul fizicii din următoarele motive:
1. ,,Fizicul precede întotdeauna psihicul și îl determină, el constituie deci acuza acestuia:
– cauzele statice: – substratul anatomo- histologic (creierul)
– constituția chimică a substratului
– cauzele dinamice: – excitanții fizici
– excitanții fiziologici
2. Fizicul urmează psihicului: el constituie efectul lui, suntem deci obligați sa-l studiem :
– ca efect material, static: – anatomic, structural
– chimic, constituțional
– ca efect energetic, dinamic: – fenomene fizice determinate de psihic
– fenomene fiziologice determinate.
3. Fizicul se aseamănă cu psihicul, care se confundă cu el în mai multe privințe: din punct de vedere static, psihicul poate fi atribuit unei structuri biologice și unei constituții chimice; din punct de vedere dinamic fenomenele psihice sunt reductibile, în totalitatea lor, la fenomene fizice. (p.74).
Odobleja descrie psihicul ca fiind sufletul, spiritul, universul interior, ca o funcție biologică localizată în creier. ,,Ca și orice altă funcție psihicul servește viața; el se află în corelație cu fiecare din celelalte funcții ale organismului (corelații psiho-fiziologice ). El se află în strictă dependență de un sistem de organe. Fenomenele psihice sunt foarte net dependente de circulație și de starea fiziologică a organismului la momentul considerat. Activitatea psihică este influențată de agenții fizici, chimici și bioticiâ€.(p.p.75, 81). în concluzie Odobleja este primul medic care afirmă că ,, elementele veritabile ale fenomenelor psihice sunt invizibile- ca și elementele sau substratul material al energiilor fizice- și analoge, dacă nu identice, cu acestea din urmă. Procesul psihic nu mai este un fenomen atât de grosier ca acel presupus de apropiere mecanică și de îndepărtare a fibrilelor neuronice- dar un proces de o extremă finețe, un proces energetic.â€(p.84). Acest element invizibil, energetic, vibrațional, intuit de Odobleja, astăzi este numit unii fizicieni ,,stringâ€.
în subcapitolul psiho-fiziologia, autorul o definește pe aceasta ca fiind un studiu al ,,repercusiunilor reciproce (interreacțiilor) între centru și periferie, între fizic și fiziologic, între moral și corp, între creier și restul viscerelor, între general și local, între întreg și părțile sale; știința reacțiilor psiho-fizice. Fiecare organ are relații cu toate celelalte organe, inclusiv cu creierul…Creierul este, fără îndoială, un organ privilegiat dar el nu deține monopolul comunicațiilor interorganiceâ€.(p.425)
De asemenea, descrie influențele psihicului asupra fiziologicului care sunt: ,, reversibile (funcționale – de fapt tulburări psihosomatice) sau ireversibile (organicizate -de fapt boli psihosomatice); normale (fiziologice) sau anormale (patologice); și influențele fiziologicului asupra psihicului ( acțiune somato-psihică) care de asemenea le diferențiază în reversibile sau ireversibile; normale sau patologice, durabile sau tranzitoriiâ€.
Odobleja mai precizează că între fizic și psihic, între corp și suflet există o influență reciprocă: fiecare este la rândul lui, cauză și efect și introduce noțiunea mai precisă de influență reciprocă între fiecare parte a corpului și fiecare parte a psihicului.
Putem spune că opera savantului a deschis o nouă perspectivă de dezvoltare a concepției psihosomatice.
în bibliografia studiată de Odobleja pentru realizarea operei sale, 700 de lucrări, găsim nume de autori care au fost citați în istoricul psihosomaticii precum: Janet P.(1891), Adler (1924), Pieron (1927), Pavlov (1932), Marinescu (1910), Descartes, Freud.
După apariția Psihologiei consonantiste în 1939, s-au găsit în manuscrisele sale titluri de lucrări despre concepția psihosomatică și universul atomic, precum: ,,Medicina psihosomatică-priviri asupra enigmelor mediciniiâ€, Bonneton Andre, Paris, Libraire Maloine, (1964) și ,,Omul și universul atomic,â€Coudures E, 1951. Acest fapt demonstrează că a fost în continuare preocupat, și a studiat modul cum fizicul și psihicul se influențează reciproc. Odobleja consideră că ,,elementele veritabile ale ale fenomenelor psihice sunt invizibile – ca și elementele sau substratul material ale energiilor fizice – și analoge, dacă nu identice, cu acestea din urmăâ€.
Foarte mult se vorbește astăzi de psihologia ordinii – psihologia cuantică( POPQ), care este considerată o știință sinergetică interdisciplinară construită pe informații din filosofie. psihologie, informatică, medicină, fizică, biologie, cibernetică. POPQ are ca obiect cunoașterea sistemic – holistică a universului psihic uman cu ajutorul instrumentelor și a metodologiei originale de măsurare prin forme, bazate pe teoria cuantică generalizată, în scopul optimizării condiției umane, din perspectiva sensului existențial și a sănătății psiho – somatice și psihologice. Sunt amintite și alte domenii precum medicina cuantică, neuroștiința cuantică iar dacă la baza tuturor am pune psihologia consonantistă am putea enunța o altă sintagmă și anume, psihosomatica cuantică.
Printre puținii care amintesc de Stefan Odobleja și contribuția sa pe acest spațiu al enigmelor cuantice, este profesorul Ion Mânzat, președinte al Asociației Române de Psihologie Transpersonală care, definește rezonanța psihică( intuită în 1938 de Stefan Odobleja) ca o vibrație transpersonală de energie care se explică prin psihosinergia extinsă.
CONCLUZII
Meritul principal al lui Odobleja este de a fi intuit structura fundamentală care conectează omul cu natura (acel element invizibil, energetic, vibrațional, numit de unii fizicieni ,,stringâ€. Opera sa radiază o gândire cosmică privind dinamica vieții și este o adevărată resursă pentru ideile mileniului al treilea.
La acea vreme a trecut neobservată valoarea operei sale privind concepția psihosomatică. Sperăm ca, de acum încolo, prin acțiunile noastre, să-i redăm locul binemeritat în istoria medicinii naționale și internaționale și să-i studiem în continuare opera tipărită și manuscrisele existente în Arhivele Statului.
Bibliografie
1. Iamandescu I.B.(1999), Elemente de psihosomatică generală și aplicată, Ed.INFO medica București,p.p. 2-59;
2. Kuttner F.,Rosenblum B.(2011), Enigma cuantică, Fizica întâlnește conștiința, Ed.Prestige București,p.p.23-125;
3. Odobleja Åžt. (1982), Psihologia consonantistă, Ed.Åžtiințifică și enciclopedică București, p.p. 72-75, 81, 183, 425;
4. Odobleja Åžt. (1938-1939), Psychologie consonantiste, premier et deuxieme volume, Libraire Maloine, Paris;
5. Popescu N.,Cenea M.(2006), Factorii de stres și patologia psihosomatică, teorii și cercetări la nivel organizațional, Ed.Universitaria Craiova, p.p.30-32, 38-44.