Boala afectează aproximativ 50% din bărbații peste 60 de ani. Este cea mai frecventă cauză de obstrucție subvezicală. Creșterea adenomului își are originea în glandele submucoase care înconjoară uretra posterioară. Tumora se dezvoltă după origine în colul vezical, subvezical, în lobii laterali sau lobul posterior spre rect.
Metabolism intraprostatic: estrogenii și androgenii au un efect sinergic în dezvoltarea adenomului de prostată. Testosteronul este redus în celula prostatică sub acțiunea 5-alfa-reductazei în dihidrotestosteron (DHT). A fost demonstrată existența receptorilor estrogenici în prostată. Experimente pe animale au arătat că adenomul de prostată se poate dezvolta sub administrare de androgeni la câini castrați ți în plus dezvoltarea este favorizată dacă se administrează și estradiol.. La bărbați, dihidrotestosteronul se acumulează în celula prostatică. Medicamentele care reduc activitatea 5-alfa-reductazei și implicit a DHT, pot avea efect în tratamentul adenomului. Å¢esutul prostatic normal este comprimat de către creșterea adenomului, astfel că, în final, înconjoară adenomul ca o capsulă, ca o coajă de portocală: adenomul este fructul, iar țesutul prostatic este coaja. Greutatea adenomului variază între 50 – 150 g. Dacă creșterea este în special laterală sau posterioară, atunci poate fi ușor palpată la tușeul rectal. Dacă creșterea este intravezicală, tușeul rectal este irelevant.
Stadiile dezvoltării adenomului de prostată.
Stadiul I: polakiuria, nicturia (a nu fi confundat cu nicturia și poliuria ce apare la bolnavii cu insuficiență cardiacă), se așteaptă până pornește jetul – jet slab (pacientul urinează pe pantof). Dintre simptomele descrise de pacient trebuie să se discearnă clar cele care sugerează o obstrucție. Se știe de exemplu că funcția renală scade cu vârsta, la 70 de ani aproximativ 50% dintre glomeruli sunt compromiși și că există schimbări în ritmul circadian al eliminării lichidelor, demonstrate de Kirkland. El concluzionează că mulți oameni în vârstă sănătoși elimină în cea mai mare parte noaptea fluidele ingerate în timpul zilei chiar în absența insuficienței venoase, bolilor de inimă, rinichi sau prostatism.
Acest mecanism trebuie cunoscut înainte de a pune diagnosticul de adenom de prostată. Există apoi condiții medicale care pot influența caracterul micțiunilor cum este diabetul cu poliurie, bolile cardiace și vasculare cu mobilizarea edemelor periferice peste noapte.
Stadiul II: începe decompensarea detrusorului cu apariția rezidiului vezical și a senzației de incompletă golire a vezicii. La scurt timp după urinare, pacientul simte din nou nevoia să urineze și elimină o cantitate mică de urină. Reziduul urinar este considerat un semn al decompensării detrusorului după o lungă perioadă de obstrucție și reprezintă volumul de urină care rămâne în vezică după o micțiune completă. Determinarea lui se poate face prin mai multe metode:
– Determinarea reziduului urinar prin ecografie transabdominală, modul B în timp real este neinvazivă. Permite în plus o bună vizualizare a modificărilor anatomice ale vezicii urinare. Este suficientă pentru aprecierile clinice. Este necesară o examinare în secțiune transversală și una în secțiune longitudinală obținându-se astfel cele trei dimensiuni: diametru transvers (l), diametru longitudinal (L), înălțime (i): Astfel formula pentru determinarea reziduului va fi L x l x i x 0,52.
– Drenajul vezicii după micțiune prin cateter sau cistoscop, este precis dar invaziv.
– Vizualizarea reziduului urinar din timpul urografiei dă date mai puțin exacte. Poate fi nereprezentativ (micțiunea prealabilă nefiziologică).
– Determinarea reziduului urinar prin tehnici ale medicinei nucleare sunt aproximative și invazive.
Un reziduu urinar mai mare de 50 -100 ml se consideră anormal. Pacienții cu reziduuurinar mare se simt mai bine după TUR (rezenția transuretrală) de prostată decât cei cu simptome preoperatorii mai puțin severe. Absența reziduului urinar nu exclude în același timp o obstrucție vezicală severă. Trebuie menționat că reziduul urinar este frecvent întâlnit la oamenii în vârstă fără adenom de prostată, de unde concluzia că obstrucția uretrală este mai degrabă un factor favorizant decât o cauză primară.
Stadiul III: Reziduul urinar crește, detrusorul continuă decompensarea și apare retenția cronică incompletă și chiar incontinența prin supraplin. Până la un moment dat detrusorul și inervația vezicii se adaptează la retenția incompletă și bolnavul poate avea un disconfort minim. Urografic se poate demonstra ureterohidronefroza. Funcția renală se deteriorează treptat și în final se instalează uremia. Pacienții sunt palizi, are loc pierderea apetitului, sete permanentă, limbă uscată, simptome care sunt des legate de alte boli, fără să fie recunoscută obstrucția subvezicală.